Europene 2009: Finale pe aparate

Argint si bronz. Acestea au fost medaliile Romaniei la aceasta editie a campionatelor europene. Anamaria Tamirjan si Flavius Koczi au obtinut medalia de argint la barna si respectiv sarituri, iar Gabriela Dragoi a urcat pe treapta a treia a podiumului la barna. Am avut 8 sanse de medalii, insa am fructificat numai 3.

Primul gimnast care a luat startul in aceasta ultima zi a europenelor a fost Daniel Popescu la cal cu manere. Cu un inceput de exercitiu in viteza, respectand ritmul, Daniel parea a tine sub control calul putin cam naravas cu 2 dintre gimnastii care au avoluat inaintea lui Dani. Un moment de neatentie a fost insa suficient pentru a-i ruina sperantele. Daniel a ratat, oferindu-le sansa de a fi pe podium britanicilor Smith si Keatings si reprezentantului Ungariei, Berki, care a si castigat pentru a patra oara in cariera titlul european. 

Au urmat sariturile la baieti. Romania a avut doi reprezentanti, Daniel Popescu si Flavius Koczi, care au intrat in lupta pentru medalii. Primul dintre ei a fost Daniel. A prezentat doua sarituri din nota 7, insa cea de-a doua a fost cu probleme, el aproape ratand aterizarea si terminand finala pe locul 5. A urmat Flavius care a reusit sa se concentreze si sa faca 2 sarituri foarte bune (tot din 7), care i-au adus medalia de argint…la doar 12 miimi de ocupantul primului loc, francezul Thomas Bouhail! Bronzul a fost castigat de germanul Matthias Fahrig.


(poza preluata de pe
www.daylife.com)

Prima finala pentru fetele noastre a fost barna. Siguranta, eleganta si originalitate…acestea sunt cuvintele ce pot descrie cel mai bine evolutia fetelor noastre. Cu doua exercitii curate, Gabriela si Anamaria, detineau primele pozitii ale podiumului pana in momentul in care reprezentanta Ucrainei, Yana Demyanchuk,  si-a terminat exercitiul si a intrecut-o pe Ana cu doar 0.025 puncte. Ucrainianca nu a avut greseli majore, a aratat siguranta, totusi parca exercitiul ei nu a fost la fel de inchegat ca al fetelor noastre, nu a avut ritm. Insa, la diferente asa de mici, arbitrii sunt cei care  decid clasamentele.


(poza preluata de pe
www.daylife.com)

Dupa aproximativ 4-5 ani, Romania a prins din nou o finala la paralele – baieti. Cosmin Popescu, debutant intr-o competitie majora, a reusit sa egaleze cea mai buna performanta a tarii noastre la acest aparat si anume locul 5 dobandit in urma cu cativa ani de catre Marius Urzica. Evolutia lui Cosmin a fost apreciata si de colegul sau, Alin Jivan, aflat in postul de comentator TVR si care a fost contrariat de modul in care arbitrii au notat unele exercitii din aceasta finala, inclusiv cea a lui Cosmin, care a aratat o eleganta si o tinuta exemplara. Fiind primul concurs de anvergura din cariera lui Cosmin, putem spune ca a fost foarte bine, el a aratat o stapanire de sine demna de invidiat. Cu siguranta prin aceasta evolutie a demonstrat ca merita sa fie prezent la aceasta editie a europenelor si acest fapt il va impulsiona si ambitiona  pentru a scrie istorie pentru Romania la paralele in viitor.

Ultima finala pentru noi a fost cea de la sol – fete. Anamaria Tamarjan si Sandra Izbasa au deschis concursul. Anamaria si-a schimbat un pic compozitia exercitiului fata cel de la individual compus. In loc de dublul intins de la sfarsitul primei diagonale, unde a si ratat in ziua precedenta, a executat o tsukahara in pozitie echer. Evolutia ei a fost destul de buna, insa a avut o mica ezitare la cea de-a doua diagonala unde a si pasit in afara liniei regulamentare. A urmat Sandra Izbasa, campioana olimpica la sol de la Beijing, intampinata calduros de catre publicul italian. Acompaniata de acordurile coloanei muzicale ale filmului “Bandyta”, Sandra a prezentat un exercitiu mult mai dificil decat cel din calificari, executat frumos, exceptand ultima diagonala, unde nu a reusit sa intoarca suficient saltul cu 3 suruburi (“1080”). Din cauza acestei “mici” greseli pe final, conform codului de punctaj, ea a pierdut un punct din dificultatea exercitiului. In primul rand i-a fost declasat elementul, primind doar doua suruburi si jumatate (“900”). Aceasta a dus la alta depunctare, cauzata de prezenta  in compozitia exercitiului a inca unui salt cu doua suruburi si jumatate in combinatie cu un salt cu un surub (900+360) – in regulament nu este permisa executarea aceluiasi element de 2 ori – si astfel ultima diagonala i-a fost anulata, pierzand valoarea elementului (0.5 puncte). La aceasta s-a adaugat si faptul ca, prin anularea 1080-ului, ultima ei diagonala (considerata “coborare” in regulament) n-a mai avut un element de valoare cel putin D, ceea ce a dus la pierderea altei jumatati de punct. Astfel, cu doar 4.9 la dificultate si 9.0 la executie, Sandra Izbasa a trebuit sa se multumeasca, in lacrimi, doar cu locul al saptelea. Anamaria a terminat pe locul al patrulea, proba fiind castigata de catre britanica Beth Tweddle, urmata de reprezentanta gazdelor, Vanessa Ferrari si de rusoaica Ksenia Semenova.

Rezultatele complete ale finalelor pe aparate le puteti gasi aici : http://www.gymnasticsresults.com/2009/ita/euro2009wag.html
http://www.gymnasticsresults.com/2009/ita/euro2009mag.html



 

Mikeyy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.