Cand eram prin liceu imi tot doream sa vad un concurs de gimnastica live. Insa neavand prieteni pasionati de acest sport, nu am preluat niciodata initiativa de a merge macar la un campionat national.

Cu toate acestea, in martie 2007 ma aflam deja in Franta si, stiind ca Internationalele Frantei de la Paris Bercy erau o traditie in calendarul Cupelor Mondiale la acea vreme, m-am hotarat ca atunci era momentul pentru prima mea competitie vazuta din sala de concurs. Zis si facut – cateva ore pe tren – si hop si eu in Palais Omnisport de Bercy. Am avut norocul sa gasesc bilete, iar locurile erau la alegere (cat de diferit e fanul Cristina de acum cand, pentru un campionat european sau mondial, procesul de achizitie a biletelor se incheie cu un an, un an si jumatate inainte de startul competitiei…).

Imi aduc si acum aminte stanjeneala cu care am intrat in sala. Eram gatuita de emotie, eu singura printre atatia francezi, m-am asezat in randul 5-6 in fata solului si, in timpul evolutiei alor nostri la acest aparat, abia puteam striga “haide” si “stai”. Mi-am permis mai multe in timpul evolutiei lui Marian Dragulescu, asa cum se poate auzi pe filmuletul de mai jos (prima mea filmare in sala de gimnastica), incurajata fiind de un tata francez, care a inceput sa ii incurajeze pe ai nostri cand a descoperit ca sunt romanca.

M-am bucurat pentru medaliile de aur ale lui Marian la sarituri si sol (ce frumos strigau copiii in sala “Allez” pentru toti gimnastii …), insa mi s-a facut inima cat un purice la evolutiile Stelianei Nistor si Sandrei Izbasa la barna si sol. Fetele au “agatat” doar bronzul la sol (prin Sandra), clasandu-se in afara podiumului la sarituri si barna. Cu toate acestea, la acel concurs am remarcat-o pe mexicanca Elsa Garcia, medaliata cu argint tot la sol, care m-a impresionat prin gratie si dificultate la acest aparat. De atunci o tot astept sa ma impresioneze din nou la competitiile de mare anvergura, insa din pacate e mai mereu accidentata sau inconstanta. Va las, totusi, sa va delectati cu acel exercitiu al ei la sol care m-a facut sa o iubesc indiferent ce-ar fi. Pe mine inca ma trec fiorii cand o privesc 🙂

De la acea competitie pot sa spun ca microbul gimnasticii mi-a ramas definitiv “in sange”, iar inima ma “impinge” sa fiu spectatoare la macar cate o competitie de gimnastica in fiecare an.

Pe lista mea urmeaza Campionatele mondiale de la Glasgow :). Pe a voastra?

Cristina