Zambete de aur

Ideea subiectului de azi mi-a venit acum doua nopti. Nu stiu daca li se intampla si altor fani de gimnastica acelasi lucru, dar eu adorm mai bine cand imi aduc aminte de momente placute din gimnastica ori cand ma gandesc la un exercitiu la barna decat atunci cand numar oi sau elefanti. De fapt, povestea cu oile nu m-a ajutat niciodata, matematica mi s-a parut tot timpul provocatoare. Revenind la noaptea cu pricina, incercand sa adorm, am inceput sa ma gandesc la recent incheiatele Campionate Nationale pe echipe pentru junioare de la Onesti (despre care puteti citi aici sau aici ). Primul gand care mi-a poposit in minte a fost cel despre fetitele de la Barlad, care ma impresionasera in mod deosebit in timpul antrenamentelor si concursului, mai ales prin zambete. Si, pornind de aici, mintea a inceput sa imi alerge la alte gimnaste dragi de-ale noastre care ne-au bucurat sau care ne bucura prin exercitiile lor executate cu veselie si zambete, cu acea mimica ce spune clar: “Mie imi place gimnastica si de aceea sunt aici!”.

Cu siguranta ca 80% dintre campioane sunt cele ce reusesc sa se concentreze foarte bine pe durata concursului si stim cu totii ca le iubim la fel de mult. Insa astazi vreau sa le laud pe campioanele care zambesc si care debordeaza mereu de placerea de a face gimnastica. Pentru ca de multe ori un zambet potrivit poate face diferenta si in fata arbitrelor.

Zambetele trecutului

Daca ar fi sa ma intorc in timp, prima generatie care imi vine in minte e cea din 1987-1988: Daniela Silivas, Aurelia Dobre si Gabriela Potorac. A fost o generatie exceptionala in ceea ce priveste transmiterea sentimentului de dragoste pentru gimnastica spre publicul din sala sau spre cel din fata televizoarelor.

Solul Danielei Silivas de la Jocurile Olimpice de la Seoul, din 1988, este absolut memorabil, mai ales tinand cont de o prima diagonala extrem de dificil de executat si in ziua de azi (tsukahara dubla), introdusa in codul de punctaj chiar de Daniela, chiar in cadrul acestui integral. Aflat in fata calculatorului ce ruleaza solul pe Youtube, primul tau instinct este de a vibra pe acelasi ritm ca Daniela, de a dansa in ritmurile tehno, desi poate ca nici nu erai nascut pe timpul acestui tip de muzica.

Aurelia Dobre e un alt exemplu de performanta prin zambete, daca ne uitam mai ales la exercitiul de la sol din finala de individual-compus de la Jocurile Olimpice de la Seoul, dupa ce cu doar cateva luni inainte luptase cu o accidentare la genunchi. Desi nu la potential maxim, solul Aureliei debordeaza de energie.

Mie imi place in mod deosebit si solul Gabrielei Potorac de la aceeasi competitie, in care totul, piruete, maini, varfuri si zambet, vibreaza pe ritmuri de ciocarlie.

Generatia care s-a pregatit pentru Jocurile Olimpice de la Atena a avut doua “soliste” pur si simplu sclipitoare (pe langa campioana olimpica Catalina Ponor), prin Andreea Munteanu si Oana BanAndreea Munteanu a ajuns la Campionatele Mondiale de la Anaheim cu cel mai cel dintre soluri, desi avea doar 15 ani. Se anunta inca de pe atunci o speranta pentru Atena, insa o accidentare de ultim moment a scos-o din echipa, dupa ce isi primise chiar si echipamentul specific delegatiei Romaniei. Mie mi-a lipsit atunci si asta pentru ca fiecare vizionare a integralului de pe continentul american ma incarca de bucurie. Iata de ce:

Un an mai tarziu, Oana Ban, un alt spiridus a echipei Romaniei, a avut o soarta exemplara. In timpul unui exercitiu absolut fantastic, aducator de aur in concursul pe echipe, Oana si-a accidentat glezna, fapt ce a scos-o din celelalte doua finale in care se calificase si in care avea sanse reale la medalii. O gimnasta extrem de micuta, Oana a facut ce stia mai bine – spectacol – pentru a face publicul sa “ii manance din palma” la fel cum facuse si la Anaheim.

Desi in ultimii ani a avut o mimica mai serioasa, mai matura, si Sandra Izbasa a adus aurul acasa cu zambetul pe buze, in ceea ce avea sa fie unul dintre cele mai frumoase integrale coregrafiate de Valer Puia, alaturi de Shostakowich-ul Anei Porgras. O medalie care a insemnat mult mai mult decat ne-am fi imaginat cu 4 ani inainte – supravietuirea gimnasticii romanesti intr-o lume extrem de schimbatoare, in care Statele Unite si China au avut suprematia, pentru prima data dupa ani buni.

Diana Chelaru a fost spiridusul modern! De altfel, Didi era iubita la vremea ei tocmai datorita caracterului jucaus si zambitor, avand un sol care te cucerea foarte usor prin vioiciune si amintindu-ne un pic de celalalt spiridus, Oana Ban. Si, ca sa intelegeti de ce i s-a spus Spiridus de catre fani, mai ales pe vremea cand era extrem de emotiva:

Zambetele prezentului

Si uite asa am ajuns la generatia actuala de gimnaste…si, in urma cu cativa ani, cand cuplul zglobiu Larisa Iordache – Diana Bulimar a aparut pe scena gimnasticii, noi, fanii, am asistat la o renastere a spiritului veseliei in gimnastica romaneasca. Si asta pentru ca amandoua erau numai zambet pe toata durata exercitiului la sol pe vremea cand concurau la junioare.

Anii 2013 si 2014 ne-au adus o Didi – domnisoara serioasa pe covorul de la sol, care a inlocuit zambetul zglobiu, de pustoaica, cu un zambet distins, stilat si fermecator, perfect in armonie cu parul prins in coc “domnisoresc”.

Cam asa arata Diana Bulimar – pustoaica:

Prin antiteza, Larisa si-a pastrat acelasi zambet fermecator, in ciuda diagonalelor dificile. Si, ca si cum ceea ce face Larisa pe aparatele din sala de gimnastica nu ar fi fost deja extraordinar, Piciul nostru drag a adaugat in “coregrafia” barnei un zambet larg, privind pe furis la tabela de afisaj – acest zambet e tot timpul acolo, in acelasi loc, ca si cum ar fi fost gandit ca cerinta obligatorie a integralului. Iar eu, ca spectator atat la Anvers, cat si la Sofia, nu m-am putut abtine din…zambet la fiecare barna reusita a Larisei.  Si tocmai la barna, aparat pe care cele mai multe gimnaste urca sperand ca integralul va decurge ca socoteala de acasa, fara greseli majore, adica fara nici o ratare!

Zambetele viitorului

Viitorul suna bine – nu numai in ceea ce priveste imbogatirea zestrei de medalii, ci si in privinta gimnastelor carora le place sa rada, sa zambeasca. Micuta Laura Jurca m-a surprins mai mult decat placut la Sofia cand, din randul al treilea al tribunei, i-am putut vedea bucuria de a concura in timpul exercitiilor la sol.

Noua achizitie a lotului de la Izvorani, Stefania Orzu, pare sa ii calce pe urme Spiridusului Diana Chelaru. Unde mai pun ca seamana  un pic si cu Oana Ban.

Si uite asa ajungem iar la barladencele mele de la Onesti, dintre care mai ales Teodora Grigore e un argint viu, ce rade dupa fiecare diagonala realizata in antrenament sau dupa fiecare integral realizat in concurs (uneori si in timpul diagonalelor aterizate aproape in afara soluluiJ). Nici nu mai conteaza daca diagonala a fost deviata ori daca aterizarea a fost insotita de unul, doi pasi…rasul e tot timpul acolo, aplicandu-i-se perfect expresia “rade din ochi”. Aceeasi expresie li se aplica si Mariei Lupu, tot de la Barlad, si stelistelorAlexia Borascu si Camelia Anghel, cele care, alaturi de Teodora Grigore, au luminat prin zambetele lor expresiile spectatorilor de la Onesti.

Acestea sunt gimnastele care mi-au ramas mie in minte ca fiind cele zambarete ori zambitoare, cum vreti! Daca, insa, voi cunoasteti si altele, care mie mi-au scapat, va rog sa ne spuneti numele lor (eventual insotite de un filmulet “graitor”), printr-un comentariu la aceste randuri.

Sa aveti un week-end la fel de luminos ca zambetele gimnastelor noastre!

Cristina

P.S. Si bonus – solul meu preferat al Larisei, plin de orice si-ar dori un fan al gimnasticii in ziua de azi

One Response to Zambete de aur

  1. mia says:

    Foarte frumos articolul,Cristina!L-am citit cu zâmbetul pe buze 🙂 Nu-?i doresc nop?i albe,dar dac? te inspir? s? scrii atât de frumos…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.